YouTube va lansa în 2018 un serviciu de muzică pe bază de abonament

Platforma video YouTube, filiala a ‘Alphabet-Google, se pregateste sa introduca in luna martie 2018 un serviciu de muzica pe baza de abonament, informeaza Bloomberg citand surse din apropierea acestui dosar.

Potrivit Bloomberg, casa de discuri Warner Music Group a semnat deja un acord cu YouTube, care discuta de asemenea cu Sony Music Entertainment, Universal Music Group si Merlin, un consortiu de case de discuri independente.

Acest nou serviciu de muzica cu plata, care momentan poarta numele de cod „Remix”, va propune un catalog de muzica la cerere si videoclipuri provenind de la YouTube, urmand a concura cu ofertele similare propuse de Spotify, Deezer sau Apple.

Aceasta va fi cea de-a treia tentativa pentru Google dupa Google Play Music in 2011 si ulterior YouTube Music Key in 2014, care in 2016 a devenit YouTube Red. Cu toate acestea niciunul nu a reusit sa concureze cu jucatorii importanti din sector chiar daca muzica este una din categoriile cele mai populare de pe platforma YouTube.

Sursa: Agerpres

Posted in IT