Fotbal: Gremio Porto Alegre, prima finalistă a Cupei Mondiale a cluburilor

Echipa braziliana Gremio Porto Alegre, detinatoarea Cupei Libertadores, s-a calificat in finala Cupei Mondiale a Cluburilor la fotbal, competitie gazduita de Emiratele Arabe Unite, marti, dupa ce a invins cu scorul de 1-0 (0-0, 0-0), dupa prelungiri, formatia mexicana CF Pachuca, in prima semifinala.

Unicul gol al partidei a fost reusit de Everton (95).

Campioana zonei CONCACAF, Pachuca a terminat meciul in zece oameni, dupa ce Victor Guzman a primit cartonasul rosu in min. 110.

In ultimul act, Gremio, care a castigat de doua ori competitia, pe cand aceasta se numea Cupa Intercontinentala (1983, 1995) si avea alt format, va juca impotriva castigatoarei dintre Real Madrid si Al Jazira (EAU).

Gremio intentioneaza sa devina prima echipa neeuropeana care castiga trofeul de la Corinthians Sao Paulo, care in 2012 o invingea in finala pe Chelsea.

Pe stadionul Hazza Bin Zayed din Al Ain, in fata a 6.428 spectatori, au evoluat echipele:
Gremio: Marcelo Grohe — Edilson (Leo Moura, 91), Pedro Geromel, Walter Kannemann, Bruno Cortez — Jailson, Michel (Everton, 71) — Ramiro, Luan, Fernandinho (Rafael Thyere, 117) — Lucas Barrios (Jael, 55). Antrenor: Renato Gaucho.

Pachuca: Oscar Perez — Joaquin Martinez, Omar Gonzalez, Oscar Murillo, Emmanuel Garcia (Angelo Sagal, 101) — Jorge Hernandez — Jonathan Urretaviscaya (German Cano, 106), Keisuke Honda, Victor Guzman, Erick Aguirre (Erick Sanchez, 67) — Franco Jara (Robert Herrera, 91). Antrenor: Diego Alonso.

A arbitrat germanul Felix Brych.

Miercuri va avea loc a doua semifinala, intre Real Madrid, campioana Europei si detinatoarea trofeului, si Al Jazira, reprezentanta tarii gazda.

AGERPRES (editor: Mihai Tenea, editor online: Daniela Juncu)

Sursa: Agerpres