După două amânări, Senatul are din nou pe ordinea de zi, la dezbatere şi vot, moţiunea la adresa lui Toader

În urmă cu o săptămână, Dragnea spunea că dezbaterile pe modificarea codurilor penale trebuie reluate săptămânile viitoare în Parlament, susţinând că partidul a fost păcălit de ministrul Tudorel Toader, care a provocat, prin declaraţii, un scandal „până la cer” şi apoi nu dat ordonanţele.

Moţiunea simplă „Justiţia, victimă sigură în mâinile lui Tudorel Toader”, a fost depusă de PNL şi USR la două săptămâni după ce deputaţii au respins un demers similar al Opoziţiei la adresa ministrului Justiţiei.

„Imixtiunea în înfăptuirea justiţiei”

Liberalii arată în textul moţiunii depuse miercuri Senat că „imixtiunea în înfăptuirea justiţiei” se realizează doar prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti.

„Greşeala este omenească, dar a persista în greşeală este diabolic. Iată de ce grupul parlamentar al PNL vă solicită încetarea de urgenţă a imixtiunii în înfăptuirea justiţiei, care, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţia României, republicată, se realizează doar prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti”, potrivit moţiunii.

Ei îl mai acuză pe ministrul Justiţiei că ministerul său nu a soluţionat problema supraaglomerăriii din penitenciare.

Camera Deputaţilor a respins, pe 20 martie, moţiunea simplă prin care partidele de Opoziţie cereau abrogarea OUG 7 privind modificarea legilor justiţiei şi demisia ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, cu 126 de voturi ”pentru”, 148 ”împotrivă” şi două abţineri.

Moţiunea simplă prin care partidele de Opoziţie cereau demisia ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, a fost dezbătută pe 5 martie, în aceeaşi zi în care Guvernul a adoptat proiectul pentru modificarea OUG 7 pe legile justiţiei, în ciuda avizului consultativ negativ al CSM.