Donald Trump se aşteaptă ca întâlnirea cu Kim Jong-un să aibă loc la începutul anului viitor

Preşedintele american Donald Trump a transmis miercuri că se aşteaptă ca întâlnirea cu liderul nord-coreean Kim Jong-un să aibă loc la începutul anului viitor, deşi întâlnirea oficială dintre secretarul de Stat Mike Pompeo şi consilierul Kim Yong Chol a fost amânată, relatează Euronews.

Întâlnirea pe care secretarul de Stat Mike Pompeo ar fi trebuit să o aibă joi la New York cu Kim Yong Chol, un consilier nord-coreean de rang înalt, a fost anulată şi va fi reprogramată în funcţie „de programul fiecăruia”. În cadrul acestei întâlniri urmau să fie discutate detaliile privind viitoarea întrevedere dintre liderii Statelor Unite şi Coreei de Nord.

Preşedintele american a transmis că întâlnirea a fost anulată „din cauza călătoriilor care au loc”, dar nu a dezvoltat.

„Vom avea această întâlnire cu altă ocazie. Suntem foarte mulţumiţi de cum decurg lucrurile cu Coreea de Nord. Credem că lucrurile merg bine. Nu ne grăbim”, a declarat Trump.

„Cred că întâlnirea cu Kim Jong-un va avea loc cândva anul viitor. Cândva la începutul anului viitor”, a adăugat preşedintele american.