Ce salariu avea Narcis Neaga ca director la CNAIR

Narcis Neaga, care a demisionat ieri de la conducerea Companiei de Drumuri, a câştigat anul trecut, timp de opt luni cât a avut această funcţie, 179.000 de lei.

Potrivit declaraţiei de avere postate pe site-ul CNAIR în iunie 2019, Narcis Neaga a menţionat la venituri realizate în 2018, suma de 179.000 de lei ca salariu de director general CNAIR.

El a fost renumit în funcţie în mai 2018, astfel că veniturile sunt aferente celor opt luni cât a fost la conducerea companiei.

În plus, Narcis Neaga a mai câştigat 16.190 de lei pentru funcţia de consilier al ministrului Transporturilor, 40.575 de lei ca membru în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale Aeroporturi București și 4.584 de lei ca membru în Consiliul de Administrație al CNAIR.

Potrivit declarației de avere, Narcis Neaga are un teren intravilan de 1.237 mp în Tuzla, Constanța, două apartamente (în Sibiu și București) și două case de vacanță în Avrig, Sibiu.

Narcis Neaga nu a trecut în declaraţie mașini sau conturi bancare, dar a menţionat că are un credit de 203.000 lei la bancă, scadent în 2020.

Narcis Neaga a anunțat marți că demisionează din funcție, după ce premierul Viorica Dăncilă i-a solicitat ministrului Transporturilor Răzvan Cuc demiterea sa.

„Am decis să renunț la funcție! Având în vedere importanța dezvoltării infrastructurii rutiere pentru bunul mers al economiei romanești și faptul că pentru a reuși să atingem cu succes acest obiectiv este nevoie de bună-credință și de colaborarea necondiționată a tuturor factorilor de decizie din România, precum și în urma unei discuții pe care am avut-o cu Președintele Consiliului de Administrație, Costin Mihalache, am decis să renunț la funcția de Director General al CNAIR S.A”, a anunțat Narcis Neaga.

„În opinia mea acesta este și sensul mesajului transmis de premierul Viorica Dăncilă, pe care îl respect”, adaugă oficialul.

Premierul Viorica Dăncilă, a explicat, la începutul ședinței de Guvern de marți, de ce a cerut demiterea șefului interimar al CNAIR, Narcis Neaga. Potrivit premierului, conducerea companiei și-a asumat termene nerealiste și a dezinformat cu privire la stadiul proiectelor.

Viorica Dăncilă ceruse încă de luni ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, revocarea lui Narcis Neaga din funcţia de director general interimar al CNAIR, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Este pentru a treia oară când șefa executivului cere demiterea şefului CNAIR, Narcis Neaga. După ce a analizat activitatea instituţiei, Viorica Dăncilă vorbeşte despre raportări false şi management defectuos.