Cătălin Ivan: Ce lipsește României în acest moment este un proiect de țară în Europa

Noi nu stim in aceasta clipa ce ne dorim ca tara de la Europa, care sunt strategiile ca noi sa atingem obiective clare, concrete pentru Romania, a declarat vineri europarlamentarul Catalin Ivan.

„Ce lipseste Romaniei in acest moment este un proiect de tara in Europa. Practic, noi nu stim in aceasta clipa ce ne dorim ca tara de la Europa, care sunt strategiile ca noi sa atingem obiective clare, concrete pentru Romania, pentru romanii care traiesc in tara, pentru romanii care traiesc sau lucreaza in alte state membre ale UE. In acest moment noi suntem doar niste administratori, sau vom fi atunci cand vom avea presedintia, ai intereselor altor state. Altii, precum Ungaria, Polonia, chiar si Bulgaria sau statele mari — Franta, Germania, Italia — stiu exact ce vor de la UE, stiu de ce au intrat in UE, de ce au construit aceasta Uniune. Va spun, dupa aproape opt ani de experienta in Parlamentul European, in acest moment probabil Romania este singura tara care nu are nicio miza directa nationala in dezbaterile europene. Este foarte mare pacat. Sunt oportunitati foarte mari care se pierd”, a declarat Catalin Ivan pentru AGERPRES.

Pentru a gasi proiectul de tara, sustine politicianul, ar trebui sa existe un dialog real si dezbateri intre clasa politica si intreaga societate si mediul academic.

„Doar daca parlamentul national, cu universitatile din Romania, cu societatea civila vor avea dezbateri ca cea de astazi, si se va creiona un proiect national european si vom sti si noi, europarlamentarii, si toti oficialii care reprezinta Romania care este mandatul nostru in Europa, care sunt obiectivele importante pentru Romania de la care nu facem rabat si pe care trebuie sa le urmam cu totii. In rest, asa, aleatoriu, conjunctural, dupa ureche, nu vom atinge niciun obiectiv important”, a spus Catalin Ivan.

Europarlamentarul s-a aflat vineri la Iasi pentru a lua parte la o dezbatere cu tema „Dezvoltarea regionala si reforma politicii de coeziune post-2020”. Manifestarea, inclusa in programul ‘Zilelor Universitatii Alexandru Ioan Cuza’ din Iasi, face parte din evenimentele organizate in vederea pregatirii presedintiei romane a Consiliului UE.

Sursa: Agerpres